Cunoaste-te pe tine insuti!

Titluri

Daca esti adolescent si esti in cautarea drumului in viata si in cariera, sunt convinsa ca ti-au trecut prin minte tot felul de intrebari, printre care si aceasta: „Oare ce imi doresc eu?”

Ca sa poti gasi raspunsuri la aceasta intrebare este nevoie mai intai sa stii sa raspunzi cat mai clar la intrebarea: „CINE SUNT EU?”, ceea ce inseamna sa te cunosti pe tine insuti.

Ce inseamna asta, ce trebuie sa urmaresti si la ce sa fii atent ca sa descoperi „Adevaratul Eu”? Iata cateva elemente cheie ale cunoasterii de sine:


Valorile si principiile personale

  • Care sunt acele lucruri care conteaza pentru tine in viata?
  • Care sunt principiile care iti ghideaza actiunile si deciziile personale?

Interesele si pasiunile personale

  • Ce iti place sa faci?
  • Ce activitate in care te implici te face sa te simti atat de fericit incat sa nu-ti dai seama cum trece timpul?
  • Care ar fi acea activitate pe care ai putea sa o faci toata viata, chiar daca nu ai fi platit pentru ea?


Constiinta de sine

Emotiile pot fi un indiciu despre ceea ce iti satisface Adevaratul Eu. Starile pozitive precum dragostea, bucuria si multumirea pot, de asemenea, sa contina indicii importante. Chiar si emotiile negative – mania, tristetea si teama – te pot ajuta sa descoperi ce ar trebui sa infrunti, sa accepti sau sa schimbi in viata ta. Alteori, aceste emotii iti pot semnala oameni, locuri sau situatii pe care ar fi bine sa le eviti pentru echilibrul tau interior.


Punctele forte si punctele slabe

Este util sa accepti feedback-ul constructiv de la ceilalti pentru a avea o imagine mai clara a punctelor tale forte si a celor slabe.

Punctele forte reprezinta unul dintre elementele fundamentale ale increderii in sine si, in acelasi timp, ale cunoasterii de sine.


Obiectivele, motivatiile, dorintele si aspiratiile

Intelegerea factorilor interni si externi care influenteaza actiunile si deciziile tale este esentiala. Stabileste-ti obiective pe termen scurt si lung si vezi cum acestea reflecta dorintele si valorile tale personale.


Ce urmeaza?

Ce strategii poti folosi pentru a identifica toate aceste elemente iti voi spune intr-o postare viitoare. Urmareste-ma!

Cunoasterea de sine este un proces dinamic, nu unul static, pentru ca evoluam in timp si ne putem schimba valorile, principiile, obiectivele sau motivatiile. Totusi, este un proces esential pentru dezvoltarea noastra personala si pentru a avea viata pe care ne-o dorim.

Atunci cand viata, actiunile si manifestarile noastre exterioare sunt in armonie cu caracteristicile noastre interioare, traim un sentiment autentic al constiintei de sine – al „Adevaratului Eu”. Viata devine plina de entuziasm, satisfactie si autenticitate.

Procesul cunoasterii de sine este rareori unul intamplator. Se poate intampla ca cineva sa iti spuna ca esti foarte bun la ceva, iar acel moment sa devina punctul de pornire al unei cariere. Alteori, o experienta care te revolta te poate determina sa-ti stabilesti ca scop in viata indreptarea unei nedreptati. Sau, poate ai sansa de a-ti construi viata in jurul unei pasiuni puternice.

De cele mai multe ori, insa, acest proces este unul intentionat, care presupune timp, reflectie si explorare.


Vrei sa te cunosti mai bine?

Daca esti un adolescent in cautarea Adevaratului Eu, te pot ajuta sa parcurgi acest proces complex si profund intr-un mod mai scurt si mai eficient.

Daca esti interesat, scrie-mi VREAU intr-un mesaj si programam sedinta gratuita!

Cum faci ca esecul sa nu fie o greseala, ci o lectie?

Recunosc ca, atunci cand vine vorba despre ESEC, simt o strangere de inima pentru ca multa vreme mi-a fost FRICA de ..

Cum gestionezi emotiile din preajma eamenelor?

Dragi studenti / elevi, Stiu ca perioada examenelor (sesiunea, simularile premergatoare examenelor importante) nu este tocmai cea mai placuta perioada din viata voastra, ci dimpotriva, este...

poza-articol-Este importantă educația emoțională în relația părinte – copil?
Este importantă educația emoțională în relația părinte – copil?

De cele mai multe ori, ca părinți, ne concentrăm pe comportamentul copiilor noștri: «să asculte», «să fie disciplinat», «să nu răspundă obraznic»......

Cum Construiești Prietenii Sănătoase?

Toti adolescentii isi doresc sa aiba prieteni, sa fie acceptati, vazuti, auziti si intelesi. Pe măsură ce se îndepărtează treptat de influența parentală...